
Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a lasat sa se inteleaga ca vehiculata fuziune intre formatiunea sa si PNG stagneaza dupa alegerile europarlamentare.
El a declarat vineri ca fostul sau coleg de partid, liderul PNG, Gigi Becali, este prea ocupat in acest moment cu fotbalul pentru a mai avea discutii politice despre fuziune.
„El e ocupat cu fotbalul, a intrat in valtoarea acestei religii a secolelor XX si XXI. E liber sa faca ce vrea Gigi. Asta a fost conventia noastra de la inceput. Daca ma cauta, voi sta de vorba si cu el, dar cred ca mai mult il absoarbe acum fenomenul fotbalistic si s-ar putea ca el sa aiba dreptate, ca sunt chestiuni care ii aduc un succes mare imediat, pe termen scurt”, a spus Vadim Tudor.
Referitor la protocolul incheiat cu PSD la nivelul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, liderul PRM s-a aratat rezervat in legatura cu extinderea colaborarii cu social-democratii.
„Nu e nimic batut in cuie. (...) Suntem in faza de tratative, de negocieri, dar toata lumea fuge deja de regimul Basescu-Boc. A fost o alianta conjuncturala la Primaria Generala. Avem discutii, negocieri, dar nu va ascund ca avem discutii si dintr-o parte, si din cealalta”, a afirmat Corneliu Vadim Tudor.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...