
Deputatul PDL Raluca Turcan, presedintele Comisiei de cultura din Camera Deputatilor, sustine, intr-un interviu acordat RFI, ca televiziunea publica inregistreaza pierderi de peste zece milioane de euro pentru care il acuza pe presedintele TVR, Alexandru Sassu.
De altfel, mandatul lui Sassu este pus sub semnul intrebarii pentru ca miercuri parlamentarii vor trebui sa aprobe raportul de activitate al TVR pe anul 2008, iar daca acesta va fi respins Consiliul de Administratie va fi automat demis.
Turcan il acuza pe Sassu "pesedizarea" TVR si de faptul ca "nu a putut sa se desprinda de calitatea de prieten si om de casa al lui Mircea Geoana".
Presedintele Comisiei de cultura spune ca TVR-ul, ca institutie platita din bani publici, a evitat sistematic, in campania electorala rolul de principal factor de transmitere a informatiilor legate de candidati. "Asta este problema, pe care eu o aduc in discutie, atunci cand spun ca Alexandru Sassu trebuie sa plece. Si vreau sa fac o diferenta, intre comportamentul TVR si comportamentul Radioului, cu toate ca aceste institutii functioneaza pe aceeasi Lege. Radioul a reusit, totusi, sa mentina un echilibru, si si-a indeplinit - intr-o proportie destul de mare - rolul pe care il are in societatea romaneasca. Din pacate, TVR-ul condus de Alexandru Sassu a transformat aceasta televiziune publica in televiziune de partid", a declarat Turcan.
Raluca Turcan a ridicat si problema risipei banului public in televizunea publica, spunand ca TVR are pierderi de zece milioane de euro. O alta problema subliniata de deputat este faptul ca oamenii din televiziunea publica nu sunt stimulati sa-si faca meseria.
Luni, Turcan a scris pe blogul sau, ca sustine "depolitizarea TVR".
"De cand Alexandru Sassu a ajuns seful SRTV, televiziunea publica a fost treptat si cu metoda transformata in TVR-PSD. Din televiziune publica, TVR a devenit televiziune privata cu actionariat PSD. A fost introdus firul rosu intre Dorobanti si Kiseleff, iar Alexandru Sassu a indeplinit ordinele venite de la sediul PSD. Neutralitatea domnului Sasu in raport cu actorii politici a fost intotdeauna o fictiune, existand informatii despre mai multe intalniri intre Alexandru Sassu si Mircea Geoana, in special inaintea perioadelor electorale din anii 2008 si 2009.
Se pare ca asemenea intalniri n-au incetat nici dupa decembrie 2009", scrie Raluca Turcan in postarea pe blog intitulata "Punct final la TVR-PSD: Alexandru Sassu trebuie sa plece".
Camera Deputatilor si Senatul se vor reuni, miercuri, in sedinta comuna, pentru a dezbate rapoartele de activitate ale TVR si SRR. Raportul de activitate pe anul 2008 al SRTV a fost respins pe 17 februarie, de Comisiile de Cultura ale Parlamentului, cu 15 voturi "pentru" si o abtinere, in absenta parlamentarilor PSD si PNL, dar si a presedintelui-director general al TVR, Alexandru Sassu.
Conform Legii privind organizarea si functionarea SRTv, "respingerea de catre Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administratie respectiv".
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...