
Candidatul independent la Presedintie Radu Duda ii acuza, intr-un comunicat de presa, pe liderii principalelor partide ca au inceput lupta pentru ocuparea functiei de presedinte, cand mai importante in acest moment sunt problemele guvernarii.
"Responsabilitatea fundamentala a partidelor politice este sa ofere romanilor o guvernare competenta, stabila si cu viziune, pentru urmatorii 4-8 ani. Conform regulilor democratiei si conform Constitutiei Romaniei, solutia nu poate veni decat de la Parlament si de la partide. Printr-o dinamica politica rationala si corecta, se poate obtine majoritatea parlamentara care sa genereze un guvern capabil sa faca fata vremurilor actuale, de criza", se arata intr-o declaratie de presa a lui Radu Duda.
Candidatul sustine ca guvernarea este "directia in care ar trebui sa-si foloseasca puterea si energia capii partidelor politice" si ceea ce intreaga societate romaneasca, dar si mediul de afaceri, autohton si international, asteapta de la politicieni.
"In schimb, liderii partidelor politice lupta pentru ocuparea fotoliului de Presedinte al Romaniei. Cei mai puternici politicieni ai principalelor partide parlamentare, Traian Basescu, Mircea Geoana si Crin Antonescu, sunt angajati cu toata forta in campania prezidentiala. Desi Constitutia nu da presedintelui nici o putere de tip administrativ. Iar Romania are, acum, o mare nevoie de a fi guvernata bine", continua Radu Duda.
El face un apel catre societatea civila sa gaseasca mijloacele prin care sa ajute clasa politica sa aseze institutia predintelui "in spatiul valorilor statalitatii si al echilibrului".
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...