
Premierul Emil Boc i-a asigurat marti pe senatori ca pensiile militarilor, recalculate conform proiectului pe care-l propune Guvernul, de pana la 3.000 de lei nu vor scadea.
Seful Guvernului se afla marti la Senat, unde parlamentarii dezbat pentru a doua zi consecutiv Legea pensiilor.
"Vreau sa stiti ca din toate simularile pe care Ministerul Muncii le-a facut rezulta ca din recalcularea pensiilor militarilor din sistemul Ministerului Apararii nu vor scadea pensiile care azi au o valoare pana in jurul a 30 de milioane de lei vechi. Si atunci de ce atata energie consumata cand lucrurile sunt foarte simple. Se aplica principiul contributivitatii si aici", a declarat Boc.
El a spus ca vor fi afectati cei cu pensii militare peste 3.000 lei – adica 7.250 de oameni, fiind posibil ca la unii dintre ei, prin recalculare, sa scada pensia pe care o au astazi.
Luni seara, senatorii au votat pentru invitarea primului-ministru la dezbaterea pe tema Legii pensiilor. Tot luni, presedintele Comisiei de munca din Senat, Cristian Radulescu a prezentat concluziile forului pe care il conduce privind acest proiect, dar si punctul de vedere al grupului PDL, care doreste adoptarea proiectului nu in varianta Comisiei, ci a Guvernului.
Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a spus insa in plen, chiar daca face parte din Executivul care sustine proiectul de lege, ca nu poate fi de acord cu nicio masura care duce la scaderea pensiilor militarilor, afirmand necesitatea amendarii legii pensiilor, care in acest moment este una "inechitabila" fata de aceasta categorie profesionala.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...