
Presedintele PSD, Victor Ponta, sustine ca social-democratii nu sunt interesati ca pe viitor sa mai faca aliante cu alte partide, dupa ce Miron Mitrea a propus vineri inceperea negocierilor in acest sens cu PNL.
"Vreau sa facem, dupa cinci ani, in sfarsit alianta PSD cu PSD. Din 2005 incoace, am facut intotdeauna aliante cu altii impotriva unora de la noi. Si asa am ajuns sa il schimbam pe Adrian Nastase din presedinte al Camerei Deputatilor ca sa punem un liberal. Indiferent de cat o sa ma cert cu domnul Mircea Geoana, nu o sa cer niciodata sa il schimbam de la Senat. Anul acesta merg peste tot in tara si ma lupt sa facem alianta PSD-PSD. In decembrie 2008 am facut alianta cu PDL, iar acum domnul Mitrea vrea sa schimbam o litera si sa facem o alta alianta", a spus liderul social-democrat, la Vaslui.
El a mentionat ca doreste ca, in 2011, PSD sa-si poata pregati oferta electorala cu cei mai buni candidati.
Senatorul social-democrat Miron Mitrea a scris pe blogul sau ca politicienii responsabili din PSD si PNL au datoria sa construiasca o alternativa solida la actuala putere, care sa fie inregistrata la tribunal. In opinia sa, o astfel de constructie politica s-ar putea numi Alianta pentru Salvarea Romaniei, una dintre formatiuni urmand sa propuna, la viitoarele alegeri, candidatul pentru presedinte, iar cealalta, candidatul pentru functia de premier.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...