
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat miercuri ca liberalii se pregatesc sa depuna saptamana viitoare o motiune simpla pe tema educatiei, care este posibil sa fie depusa la Senat.
"Noi incercam sa nu ne lasam acoperita toata agenda de acest caz Voicu. In sensul acesta, pregatim - probabil ca pana la inceputul saptamanii viitoare vom si trece la fapte - o motiune pe chestiunea educatiei care mi se pare ca e cea mai arzatoare chestiune care exista pe agenda publica din Romania in acest moment", a afirmat Antonescu.
Motiunea simpla a PSD la adresa ministrului Muncii si cea a PNL pe subiectul sanatatii, ambele depuse la Camera Deputatilor au fost respinse marti.
Joi, profesorii pregatesc un miting mai amplu, in fata Guvernului. In jur de 2.000 de profesori vor participa la actiunea de protest. Mitingul la Guvernul Romaniei, organizat pe trotuarul de langa muzeul Antipa, va avea loc intre orele 11.00 si 12.00. Apoi va avea loc un mars al profesorilor, pe traseul Guvern - Calea Victoriei - strada General Berthelot - sediul Ministerului Educatiei.
Actiunea sindicalistilor este o continuare a protestelor incepute pe 3 februarie si este generata de nemultumirile salariatilor din sistem - pierderea locurilor de munca, diminuarea veniturilor si pierderea unor drepturi consacrate de ani de zile in legislatie si contractele colective de munca, imposibilitatea de a beneficia de reparatiile dispuse de instantele de judecata, refuzul Ministerului Educatiei de a purta un dialog social real cu federatiile sindicale reprezentative si de raspunde solicitarilor federatiilor sindicale.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...