
Mai multe organizatii nonguvernamentale il acuza pe Traian Basescu de prefraudarea alegerilor, spunand ca presedintele in functie se foloseste de referendum promovand ideea de parlament unicameral fara sa dea sanse altei optiuni.
Agentia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociatia Pro Democratia, Centrul de Resurse Juridice si Transparency International Romania au anuntat ca vor cere Avocatului Poporului sa sesizeze CCR in legatura cu referendumul.
Presedintele Pro Democratia, Cristian Parvulescu, remarca, in plus, ca exista neintelegeri legate de organizarea alegerilor spunand, in primul rand, ca sectiile speciale vor fi foarte greu de monitorizat. O a doua problema ar fi aceea ca nu exista doua liste de semnaturi pe care fiecare cetatean sa semneze ca a votat pentru prezidentiale si pentru referendum separat. "Una se refera la cele 3.500 de sectii de speciale care vor fi foarte greu de observat si monitorizat si alta care se refera la lista permanenta. Fiecare cetatean va avea obligatia sa semneze pentru prezenta la vot pe o singura lista. Noi credem ca ar fi fost firesc sa existe doua liste, una pentru referendum si alta pentru alegerile prezidentiale", a declarat Parvulescu.
Georgiana Iorgulescu, director exectiv Centrul pentru Resurse Juridice, sustine ca frauda comisa de Basescu este una morala, fiind vorba de manipulare si distorsionare a discursului electoral.
"Desi exista decizii ale CCR care statueaza ca presedintele poate sa convoace referendum in ziua altui tip de alegeri, noi credem ca este vorba de o manipulare si o distorsionare a discursului electoral. In opinia noastra in campania pentru alegeri prezidentiale, candidatii ar trebui sa discute despre ceea ce doresc sa faca cu Romania din perspectiva atributiilor presedintelui inscrise in Constitutie. In loc de a face acest lucru, cel putin candidatul care a propus aceasta tema, sa discute atributiile pe care le-ar indeplini ca si presedinte, va trebui sa discute despre parlament unicameral sau bicameral", a spus Iorgulescu, la Realitatea TV.
Ea sustine ca informatiile sunt amalgamate si conduc la imposibilitatea alegatorului de discerne.
La randul sau, purtatorul de cuvant al lui Traian Basescu, Sever Voinescu, sustine ca ONG-urile ii descurajeaza pe cetateni sa mearga la vot si ca se confrunta un instrument democratic, adica referendumul, cu furtul.
"In loc sa indemne oamenii sa mearga la vot, ONG-urile ii descurajeaza. Acuzatia este nepotrivita, intrucat se confunda un instrument democratic cu furtul. ONG-urile propaga aceasta confuzie in scop electoral. E ciudat ca aceste organizatii se alatura unui discurs politic, lucru neobisnuit", a replicat Sever Voinescu.
Modernizarea Romaniei nu se poate face daca raman atatia parlamentari,de aceea Traian Basescu aduce o solutie prin referendum,completandu-si misiunea de a aduce Romania in randul UE nu numai cu numele ci si cu faptele!
Cu siguranta asta a si incercat o data cu demiterea ministrilor Psd, dar te cotrazic Valentin, fara caracter. Jos tiranu!
Basescu este un mare om cu un mare caracter! Votez Basescu pentru Romania!
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...