
Deputatul Adrian Nastase a raspuns vineri pe blogul sau acuzatiilor sefului statului, social-democratul afirmand ca nu s-a ascuns niciodata de Justitie, iar raportul Comisiei Europene publicat miercuri nu face referire la el.
Pesedistul sugereaza ca presedintele incearca sa abata atentia publica de la dosarele colaboratoarelor sale asupra sa si spune ca doar un “idiot” ar mai putea spune ca dosarele sale sunt blocate in Parlament.
Nastase a amintit ca dosarul referitor la campania electorala este deja in instanta, iar alte doua sunt la procurori, care ar avea “cuvant de ordine” sa le trimita in instanta in timpul campaniei electorale prezidentiale. Al patrulea dosar, a adaugat social-democratul, “a dus la o intreaga mobilizare de forte” deoarece Parlamentul a respins anul trecut urmarirea penala in acest caz.
“Basescu a instigat sa se incalce Constitutia si a cerut, repetat, ca votul, in cazul meu, sa fie reluat, in ciuda tuturor incalcarilor de lege, de Constitutie si de bun-simt pe care o astfel de reluare a votului le-ar antrena. Doar un idiot ar mai putea spune acum ca acest “dosar” este “blocat” in Parlament. Acest “dosar”, dupa votul Parlamentului, nu mai exista”, a sustinut Adrian Nastase, intr-un comentariu intitulat “Basescu, termina cu smecheriile”.
Social-democratul il acuza pe seful statului ca “se fereste de procurori in dosarul Flota, ascunzandu-se in spatele unei imunitati absolute”. Potrivit lui Nastase, opinia publica asista la “incercarea unui presedinte de a acoperi scandalurile din jurul sau si al familiei sale cu tinte false”.
“Eu nu ma ascund de Justitie. Am deja un dosar in instanta. Nu ma feresc nici de procurorii DNA, desi stiu care este misiunea lor”, a declarat social-democratul.
Social-democratul sustine ca raportul de monitorizare al CE nu face referire la cazul sau si nu exista niciun repros la adresa lui cu privire la blocarea Justitiei.
“Daca citim atent raportul de tara, vedem ca acolo se acuza imixtiunile puterii in actul de Justitie. In Romania de azi, Traian Basescu este puterea, nu eu. Eu sunt in opozitie. Indiferent de ce crede Basescu”, a explicat social-democratul.
El a raspuns si “apelului” pe care Traian Basescu la facut la “barbatul” Adrian Nastase de a se prezenta in Justitie: “Traian Basescu este cel care a incercat, in acesti ani, sa fie barbat. Eventual barbat de stat. Pe mine nu m-a impresionat. Poate le-a impresionat pe colegele sale carora a incercat azi sa le faca o favoare”.
Nastase l-a acuzat pe seful statului ca a provocat o diversiune, in loc sa vorbeasca despre problemele ministrilor Udrea, Ridzi si Placinta. “De 12 ori a rostit numele meu intr-un discurs referitor la raportul de tara, desi Comisia Europeana nu ma acuza de nimic”, a adaugat el.
Social-democratul a mai spus se arunca vina asupra sa pentru ceea ce se intampla cu Justitia, desi de cinci ani presedintele tarii a numit premierul, precum si ministrii Justitiei, sefii DNA si ai Parchetului.
Seful statului a facut joi “un apel la barbatul Adrian Nastase sa inteleaga ca, atata timp cat va fugi ascunzandu-se in fata Parlamentului” de obligatia de a merge in fata procurorului “va face un mare rau Romaniei”, decredibilizand Parlamentul.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...