
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a afirmat joi ca Monica Iacob Ridzi si „alte doamne ministru”- sugerand ca ar fi vorba despre Elena Udrea- au brevetat „retele de sifonare a banului public”.
Liderul PSD considera normala solicitarea DNA catre procurorul general pentru inceperea urmaririi penale a Monicai Iacob Ridzi. Procurorul general Laura Codruta Kovesi urmeaza sa studieze dosarul Ridzi si sa ceara in Parlament avizul pentru inceperea urmaririi penale.
"Din pacate, doamna ministru Ridzi si, din pacate, mi-e teama ca si alte doamne ministru, au brevetat adevarate retete de sifonare a banului public. Trebuie facuta lumina pana la capat, indiferent de consecinte si indiferent de numele persoanelor respective", a afirmat Geoana.
Mai mult decat atat, atacul liderului social-democrat nu s-a oprit aici, el spunand ca PSD va sustine infiintarea unei comisii de ancheta in cazul Elenei Udrea, pe care PNL a propus-o deja. "Probabil ca da, sunt de acord. Noi vom lua aceasta decizie sambata dimineata", a spus presedintele PSD, despre intentia PNL facuta publica miercuri. Potrivit liberalilor, comisia de ancheta va trebui sa verifice in cazul Udrea daca este vorba despre "cheltuirea banilor publici pentru publicitate electorala, pentru imagine personala a ministrului".
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...