
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a reusit joi un adevarat spectacol mediatic, prezentandu-se la Comisia de ancheta parlamentara unde era solicitatat pentru audieri, dar pe care a parasit-o dupa numai cateva minute.
Ea a reiterat in fata membrilor Comisiei ca va accepta sa fie audiata doar in momentul in care va fi schimbata componenta Comisiei, adica acei membri care apar pe inregistrarea aparuta in presa si in care se dezbate posibilitatea gasirii unor probe penale impotriva sa.
"Accept controlul unei comisii asupra Ministerului Turismului, nu accept in schimb ca din aceasta comisie parlamentara sa faca parte cei care s-au decredibilizat prin inregistrarile care au aratat o discutie, nu numai dovada unui comportament abuziv, ci si ilegal, discutii care au aparut in mass-media ca urmare a unei inregistrari neoficiale. Cred ca in acest context, domnul presedinte si stimati membri ai comisiei, domnule Orban, doamna Adriana Saftoiu, domnul Chirita, domnul Taga, domna Aurelia Vasile, cred ca ar trebui sa va dati demisia din acesta Comisie si astept si un gest de onoare sa va dati demisia din Parlamentul Romaniei", a sustinut Elena Udrea in fata Comisiei. Ea a subliniat in repetate randuri ca se prezinta la Comisie daca membrii ei vor fi schimbati.
Cu cateva minute mai devreme insa ministrul Turismului a schimbat si cateva replici acide cu presedintele Comisiei, Ludovic Orban. "Domnule presedinte, putem incepe? Stiam ca dumneavoastra va grabiti sa plecati in concediu si eram foarte atenta la timpul dumneavoastra, de aceea eram putin in graba", a spus Udrea nerabdatoare ca a fost nevoita sa astepte cateva minute inceperea sedintei.
"Stimata doamna ministru, aveti rabdare. Avem procedura conform regulamentului, trebuie aprobata ordinea de zi si dupa aprobarea ordinii de zi va vom audia, doamna ministru", i-a replicat Orban. El a completat ca are tot timpul pentru a afla modul de efectuare a cheltuielilor de catre ministerul Turismului.
Udrea a mai spus ca astepta de la Orban sa nu isi depaseasca mandatul si sa fie in cadrul in care a fost aprobat el de catre Camera Deputatilor.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...