
Vicepresedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, considera ca Uniunea trebuie sa isi desemneze candidat la alegerile prezidentiale din toamna si ca o decizie pe aceasta tema trebuie luata pana in luna iunie.
"An facut un sondaj de opinie, a fost foarte clar punctul de vedere al maghiarilor, vor sa avem candidat. Nu vom discuta asta la Congres, ci la un CRU, vom decide asta pana in iunie”, a spus Borbely, intr-o conferinta la Targu Mures, citat de NewsIn.
Intrebat daca este posibil ca UDMR sa il sustina pe Traian Basescu, daca acesta candideaza, liderul maghiar a spus: "Deocamdata nu intram in speculatii, dar eu personal consider ca trebuie sa avem un candidat la presedintie”.
Presedintele UDMR, Marko Bela, a spus miercuri ca in cadrul Uniunii exista o “dilemma” legata de propunerea unui candidat propriu la Presedintie sau sustinerea unuia din partea altei formatiuni.
"Parerile sunt destul de impartite in UDMR, va fi foarte greu sa decidem, fiindca sunt mai multe intrebari. Daca UDMR nu are candidat propriu, atunci ce facem, sustinem un alt candidat sau pur si simplu ne retragem din competitie si lasam pe seama electoratului sa decida, deci pe constiinta fiecaruia", a explicat Marko. (R.O)
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...