
Majorarea TVA cu cinci puncte procentuale de la 19% la 24% va conduce intr-o prima runda la o crestere a preturilor cu 3%, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. El a vorbit si despre runda a doua a cresterii preturilor, care vor fi insa modeste – de 1%.
"Efectul de runda intai va fi undeva la 3%. Specialistii nostri vorbesc de 2,9%, adica o transmitere de 75% din scenariu de baza, pentru ca existã un deficit pronuntat de cerere si faptul ca piata taraneasca este in mare parte nefiscalizata. Estimam efecte modeste de runda a doua. Fondul Monetar vorbea chiar de lipsa efectului de runda a doua, dar noi nu suntem chiar asa de optimisti", a spus Isarescu.
El a explicat ca, din punct de vedere aritmetic, efectul maximal al cresterii preturilor ca urmare a majorarii TVA va fi undeva la 4%.
Guvernul a decis la finele lunii iunie sa creasca TVA de la 19% la 24%, dupa ce Curtea Constitutionala a stopat taierea pensiilor cu 15%.
Imediat, in sedinta din 30 iunie, CA al BNR a blocat scaderea dobanzii de politica monetara, anuntand totodata trecerea la o gestionare "ferma" a lichiditatii din sistemul bancar.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...