
Prima femeie care a reusit sa devina al treilea om in stat, Roberta Anastase (foto), a acordat un interviu site-ului nostru in care a vorbit despre noua sa functie, modul in care colegii sai au primit vestea ca vor fi condusi timp de patru ani de o reprezentanta a sexului slab si viitorul Aliantei PSD-PDL. Fosta Miss Romania si-a manifestat speranta ca romancele sa ia drept exemplu drumul parcurs de ea de la un simplu membru PD la ocuparea functie de presedinte al Camerei Deputatilor.
Cum a fost trecerea de la Miss Romania la viata politica?
Aveam 18 ani cand am participat la Miss Romania. La 15 ani am intrat in Partidul Democrat, deci deja eram, cat de cat, familiarizata cu politica in momentul in care am castigat titlul de Miss. Bineinteles ca la 15 ani nu te gandesti foarte departe in ceea ce priveste prezenta activa in viata politica. Poate ca la inceput era un fel de joaca. Normal ca nu ma gandeam la vremea aceea ca vor ajunge europarlamentar sau presedintele Camerei Deputatilor. Si revenind la intrebare, poate ca este vorba si despre o perceptie de ansamblu asupra celor doua lumi, total diferite. Cine spune ca nu poti fi, in acelasi timp, si frumoasa si om politic sau orice altceva care ar avea de a face cu universul barbatilor?
Cum credeti ca este perceput de opinia publica si mai ales de romanii de rand faptul ca o femeie a ajuns sa fie, in Romania, al treilea om in stat?
Cred ca este un pas important. Eu chiar sunt convinsa ca pana si barbatii sunt, un pic miscati de acest fapt, desi nu prea vor sa recunoasca. Depinde si de prejudecati, daca le ai sau nu. Psihologic vorbind, probabil ca unele romance se gandesc, fara sa vrea la faptul ca daca una dintre ele a reusit sa intre intr-o lume in care se stie ca barbatii detin puterea, ele de ce nu ar reusi sa o faca? Nu neaparat in politica, sa fim intelesi.
Credeti ca prezenta dumneavoastra in fruntea Camerei Deputatilor va deschide, totusi, drumul emanciparii femeii in viata politica romaneasca?
Femeile sunt prezente in viata politca romaneasca. PDL are o organizatie a femeilor foarte puternica si activa atat in viata interna a partidului cat si in Parlament. Iar viata politica din Romania are nevoie de prezenta femeilor, acestea avand capacitatea de a balansa tensiunile dintre barbatii politicieni. Mai mult, cred ca faptul ca am ajuns sa ocup aceasta functie va incuraja femeile sa porneasca pe un drum asemanator cu al meu. Eu am facut parte din PD inca din 1991, nu am schimbat “barca”, asa cum se zice, si am parcurs toate etapele pana la presedintia Camerei. Am muncit mult pentru a ajunge unde sunt.
Ce reactii ati primit din partea colegilor dumneavoastra deputati dupa ce acestia au aflat ca vor fi condusi timp de patru ani de o femeie?
Pozitive. Probabil pentru ca sunt femeie. Acum lasand gluma la o parte, am primit reactii foarte bune, toti cei care m-au abordat au facut-o fara a scoate in evidenta faptul ca sunt femeie.
Dupa anuntul privind faptul ca ati fost desemnata de PDL pentru a candida la ocuparea functiei de presedinte al Camerei au existat voci care au afirmat ca nu sunteti indeajuns de vizibila in Parlament pentru a face acest pas…
Este greu sa fii vizibil in Parlamentul Romaniei cand esti tot timpul la Bruxelles, in Parlamentul European. Cred ca principala calitate a unui bun presedinte de Camera nu este vizibilitatea ci capacitatea de a coordona corect si eficient activitatea institutiei.
Din perspectiva noii dumneavoastra functii, cum va este de folos experienta acumulata ca europarlamentar?
Ma ajuta foarte mult pentru ca mi-am insusit, deja, valorile europene pe care este neaparat nevoie sa le implementam, o data pentru totdeauna, si in Parlamentul nostru. Totodata, din Parlamentul European am venit cu un anumit stil de a lucra care s-a dovedit a fi doarte eficient. Imi doresc foarte mult sa il pot implementa si in Camera Deputatilor.
Alianta PSD-PDL: neasteptata sau negociata inca de anul trecut, asa cum au confirmat, deja, cativa politicieni, printre care si Mircea Geoana?
Alianta PSD-PDL a aparut din nevoia de a avea o Romanie guvernabila pe timpul crizei mondiale. O negociere in sensul strict al unei aliante asa cum este cea pe care o avem astazi la guvernare nu a existat de anul trecut.
Ce sanse dati aliantei din care faceti parte de a rezista pana la viitoarele alegeri parlamentare?
Avand in vedere faptul ca suntem loviti de criza mondiala iar premizele ca aceasta sa tina cel putin doi-trei ani sunt serioase, cred ca partenerii de la guvernare vor face tot ce le sta in putinta pentru ca alianta sa ramana intacta.
Cum credeti ca ar putea parlamentarii sa recapete increderea romanilor?
Mai multa ordine, disciplina si transparenta. Oamenilor nu le place sa fie dusi cu zaharelul de cei pe care i-au ales. Politicienii trebuie sa inteleaga ca misiunea lor, de a-i reprezenta pe cei care i-au ales, incepe de abia in momentul in care pasesc pentru prima oara in Parlament. Multi uita acest aspect, tradand increderea omululi de rand si amintindu-si de romani doar in campania electorala. Trebuie sa intelegem ca o prezenta activa si eficienta in Parlament este o urmare logica si necesara a votului de incredere obtinut in alegeri.
Ce parere aveti despre faptul ca parlamentarii nu pot fi urmariti penal decat dupa ce Camera sau Senatul, dupa caz, isi dau acordul?
PDL a sustinut si sustine modificarea acestei proceduri. Parlamentarii sunt oameni obisnuiti si ar trebui sa fie tratati la fel ca orice roman de rand. Favoritismele nu ar trebui sa-si gasesasca locul in procesul de incepere a urmaririi penale.
(L.B)
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...