
Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament asupra legilor privind masurile de austeritate, luni, la ora 16.00 si ora 17.00, a anuntat presedintele Senatului, Mircea Geoana, dupa sedinta conducerii Parlamentului, la care a participat premierul Emil Boc.
Mircea Geoana a precizat ca s-a stabilit ca pana vineri, la ora 20.00, sa poata fi depuse amendamente la cele doua legi pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea.
De asemenea, Guvernul "are ragaz" ca pana luni, la ora 12.00, sa evalueze amendamentale care vor fi depuse si sa decida pe care le retine, a adaugat Geoana.
Geoana a mai spus ca, tot luni, la ora 16.00, Guvernul isi va asuma raspunderea pentru primul text de lege, iar la ora 17.00 urmeaza sa-si angajeze raspunderea pentru al doilea text.
Mircea Geoana a completat ca, foarte probabil, motiunea de cenzura anuntata de PSD va fi prezentata oficial martea viitoare.
"In conditiile in care in care si la Senat si la Camera Deputatilor, la diverse voturi s-au observat mutatii interesante si miscari de trupe as spune ca, nu indraznesc sa sper la ce s-a intamplat la precedenta motiune in 2008, dar e clar ca Guvernul este legat de un fir de ata", a mai afirmat presedintele Senatului.
La randul sau, premierul Emil Boc a spus ca pana la momentul motiunii nu vor mai fi parlamentari PDL care sa se impotriveasca masurilor de austeritate propuse de Guvern. "Cum sa dam afara, pe cine sa dam afara? (...) Eu sunt convins ca pana la data votului motiunii de cenzura vom discuta cu colegii nostri si nu vor fi situatii care sa fie impotriva masurilor Guvernului. Eu nu plec de la această premisa", a afirmat Boc.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...