
Avocatii omului de afaceri Gigi Becali (foto) solicita Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Senat "sa ia masurile care se impun in urma incalcarii unor prevederi legale", de catre instantele care au judecat arestarea preventiva si de catre procurori, informeaza Realitatea TV.
Cererea depusa de aparatorii finantatorului Stelei cuprinde cinci puncte si a fost trimisa, vineri, la Senat. Avocatii le solicita senatorilor sa "ia masurile care se impun" in urma incalcarii unor prevederi legale de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si de catre Judecatoria Sectorului 1, respectiv Tribunalul Bucuresti, instante care au admis arestarea preventiva a finantatorului clubului de fotbal Steaua.
Avocatii lui Gigi Becali declara ca omul de afaceri nu a fost ascultat de catre procurori, incalcandu-i-se, de asemenea, dreptul la aparare, pentru ca acesta a spus ca va da declaratii numai in prezenta avocatului ales.
In plangere se mai arata ca "au fost incalcate si dispozitiile legale referitoare la asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului, cu incalcarea art. 140 indice 3 alineat 2, care prevede ca invinuitul sau inculpatul arestat va fi adus in fata instantei de recurs si va fi ascultat in prezenta aparatorului sau".
Prin aceasta, avocatii lui Becali critica instanta de recurs, si anume Tribunalul Bucuresti, pentru ca nu l-a mai audiat pe Gigi Becali.
Aparatorii omului de afaceri invoca in aceeasi plangere doua decizii ale CEDO in cazuri asemanatoare.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...