
Senatorul liberal Emilian Francu sustine ca 32 de parlamentari PDL isi discuta, in secret, trecerea in barca Opozitiei. Migratia ar fi planificata in luna septembrie, chiar inaintea motiunii de cenzura pe care o vor depune social-democratii.
Potrivit viceliderului grupului liberal, mai multi parlamentari democrat-liberali si-ar negocia plecarea la PSD sau PNL.
"Circa opt senatori si cam 24 de deputati. Stiu acest lucru discutand cu colegi de-ai mei din Moldova, din Transilvania si mi-au spus ca au purtat discutii s0i unele dintre ele sunt demersuri serioase, de schimbare a optiunii politice", a declarat Francu, potrivit Realitatea.net.
Mutarea democrat-liberalilor ar urma sa se concretizeze la inceputul lunii septembrie si ar schimba serios raportul de forte din Parlament.
Desi au primit sarcina de la partid sa racoleze sustinatori ai motiunii dintre parlamentarii puterii, social-democratii au indoieli ca ar putea convinge atatia liberal-democrati sa schimbe tabara.
"Acum, in luna septembrie, 32 de parlamentari, este exclus. Sunt multi care se gandesc ca mai pocneste o data Basescu din degete si le creste procentul foarte mult. Personal, nu stiu decat de trei parlamentari din arcul guvernamental care ar fi decisi sa treaca in PSD", a declarat Olguta Vasilescu, senator PSD.
Reprezentantii PDL si UNPR au negat si ei posibilitatea ca din randurile lor sa mai plece oameni catre PSD.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...