
Bugetul va fi rectificat pe o scadere economica de 1,9% in 2010 si un deficit bugetar de 6,8% din PIB, iar cheltuielile de capital vor fi reduse cu 0,2 % din PIB, finantarea domeniilor prioritare fiind asigurata, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, premierul Emil Boc.
PIB pe care va fi fundamentata rectificarea bugetara este de 511,581 miliarde lei, a precizat seful Executivului.
Subventiile de la bugetul de stat pentru plata pensiilor pana la sfarsitul anului vor fi suplimentate cu 3,8 miliarde de lei, iar bugetul Casei nationale de Asigurari de Sanatate va fi suplimentat cu 0,9 miliarde lei.
Guvernul va suplimenta fondurile pentru cofinantarea proiectelor europene de la Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului si va capitaliza cu 46 de milioane de euro Fondul National de Garantare a creditelor pentru intreprinderi, vizand cofinantarea programelor europene.
De asemenea, se aloca 1,9 miliarde de lei pentru plata datoriilor pe care statul le are la firmele din domeniul sanatatii. La acesti bani se adauga 0,9 miliarde de lei la bugetul CNAS, pentru achitarea platilor acesteia catre furnizori.
Guvernul mai aloca 500 de milioane de lei pentru stergerea altor datorii pe care companiile de stat le au la diversi agenti economici, care, la randul lor au datorii la stat.
Guvernul a discutat miercuri, in prima lectura, rectificarea bugetara pentru 2010, iar saptamana viitoare va aproba forma finala a rectificarii bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale pentru anul in curs.
Totodata, Guvernul va avea pregatit in luna septembrie actul normativ pentru eliminarea impozitului minim, a declarat Boc.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...