SISTEMUL POLITIC DIN UNIUNEA EUROPEANA » Sistemul politic din Romania

 Functionarea Parlamentului European

Durata unei legislaturi este de 5 ani. Parlamentul tine o sesiune anuala; se reuneste pe deplin drept in a 2-a marti din luna martie (cu exceptia lunii august) si tine, cateodata, sesiuni suplimentare mai scurte. Parlamentul poate fi convocat, cu titlu exceptional, la cererea unei majoritati a membrilor sai sau a Consiliului ori a Comisiei sau la cererea unei treimi din membrii sai. Dezbaterile Parlamentului sunt publice. Lucrarile Parlamentului se desfasoara in 3 orase diferite. Secretariatul se gaseste la Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg, cu sesiuni suplimentare la Bruxelles.

Activitatea Parlamentului este organizata in general pe urmatoarele principii:
• comisia parlamentara corespunzatoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul Inconjurator pe probleme de legislatie a poluarii) numeste un membru ca \\\"raportor\\\", pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus Comisiei Europene spre analiza;
• raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;
• dupa ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, daca este cazul, amendat;
• raportul se discuta apoi in sedinta plenara, amendat si supus la vot. Parlamentul adopta apoi o pozitie asupra chestiunii respective.

Aceasta este procedura pentru adoptarea legislatiei, care necesita doua lecturari, ca in cazul procedurii de codecizie.
Pe lânga adoptarea propunerilor legislative si a bugetului, Membrii Parlamentului European mai analizeaza si activitatea Comisiei Europene si a Consiliului European, punând intrebari orale asupra unor chestiuni specifice Membrilor Comisiei si Consiliului, in cadrul sedintelor in plen.

 Atributiile Parlamentului European

Parlamentul are trei puteri importante:
• Puterea legislativa reprezinta adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonante, decizii). Prin aceasta cooperare legislativa se asigura adoptarea intr-o forma democrata a textelor legilor. Partidul European nu detine nici un drept al initiativei, deci nu poate sa voteze pentru un proiect propriu de lege.
• Puterea bugetara, deci poate sa exercite o influenta asupra cheltuelilor comunitatii.
• Puterea de supraveghere democratica, se exercita asupra Comisiei Europene. Partidul European isi spune parerea despre numirea membrilor comisiei si poate sa depuna o motiune impotriva acesteia. In plus, exercita control politic asupra tuturor institutiilor.
In timp, Parlamentul a câstigat de la fondarea sa in 1957 competente importante, dar nu competente atât de puternice ca si parlamentele nationale. De aceea criticii vorbesc despre un deficit de democratie, desi Conventia Europeana planuieste in proiectul de constitutie europeana o serie de drepturi importante.

Atributiile Parlamentului European sunt:
a) asigurarea controlului politic general;
b) participarea la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare (legislativa);
c) decizia, propriu-zisa, in materie bugetara (in sensul ca adopta bugetul Comunitatii);
d) participa la relatiile externe.

Functiile exercitate de catre Parlament sunt numai simbolice, comparativ cu cele exercitate de un parlament veritabil, national, asa cum exista ele intr-o democratie parlamentara. Parlamentul nu are dreptul de a desemna Guvern. El are puteri de supervizare numai asupra Comisiei, nu si asupra Consiliului. Parlamentului i s-a recunoscut un rol important in luare deciziilor care privesc accesul noilor state ca state membre.


Curtea de Justiţie a Comunitatilor Europene
Curtea europeană de justiţie este curtea supremă şi deci puterea juridică, organul de control al Uniunii. Alături de Curtea Europeană de Justiţie mai există şi Curtea europeană de primă instanţă. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are în primul rând rolul de a soluţiona litigiile dintre Comisie şi statele membre apărute din cauza neaplicării sau nerespectării deciziilor Comisiei, resp. din cauza depăşirii competenţelor acesteia. Alături de aceasta curtea răspunde la întrebările puse de instanţele naţionale cu privire la interpretarea legislaţiei UE.
În competenţa Curţii europene de primă instanţă intră dosarele de trimitere în judecată înaintate de persoanele fizice şi juridice, uşurând astfel activitatea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Aceste dosare pot fi trimise la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene numai după ce au fost judecate de Curtea europeană de primă instanţă. Ambele instanţe sunt alcătuite din câte un judecător din fiecare stat membru. Cele două instanţe sunt alese de guvernele ţărilor membre pe o durată de şase ani. O dată la trei ani are loc o realegere parţială a celor două instanţe.

Competenţele legislative ale Uniunii Europene

În ce priveşte împărţirea competenţelor între UE şi statele membre Uniunea Europeană nu se aseamănă nici unei confederaţii (asociere liberă a unor state suverane) şi nici unei federaţii (unui stat federal). În anumite domenii politice statele membre ale UE acţionează în mod interguvernamental, adică iau decizii comune în calitate de stare suverane. În alte domenii statele şi-au transferat complet sau parţial Uniunii Europene competenţa legislativă, astfel încât UE reprezintă în această sferă o instituţie supranaţională. Uniunea Europeană nu este deci un subiect originar de drept internaţional, deoarece ea nu-şi poate crea o proprie ordine juridică, ci este un subiect derivat de drept internaţional, al cărui competenţă rezultă din transferul drepturilor de suveranitate ale statelor membre. Aşa-numita suveranitate competentă de organizare a ordinii juridice şi a competenţelor UE o deţin ţările membre.
În ce priveşte competenţele legislative ale Uniunii Europene în diferite domenii politice se face diferenţa între competenţa exclusivă, dublă şi flancată. De exemplu, în politica comercială şi vamală puterea legislativă o deţine exclusiv UE. În domeniul pieţei comune, al agriculturii, energiei, transporturilor, mediului şi al protecţiei consumatorilor se aplică o competenţă dublă. Ţările membre ale UE au dreptul în aceste domenii să adopte legi proprii, în cazul în care UE nu prezintă nici o iniţiativă legislativă. În toate celelalte domenii politice ţările membre deţin competenţa exclusivă. În afară de aceasta există anumite competenţe care pot fi delegate UE numai de ţările membre. UE nu-şi poate deci asuma alte competenţe fără acordul statelor membre.
În ce priveşte actul legislativ exercitat de Uniunea Europeană se aplică aici două principii de bază. Principiul subsidiarităţii, aplicat în politica UE prin Tratatul de la Maastricht, spune că deciziile politice trebuie delegate la nivelul cel mai inferior posibil, deci forurilor politice naţionale, regionale sau locale din ţările membre. Uniunea Europeană nu oferă aici decât asistenţa necesară, în cazul în care nivelurile decizionale inferioare nu au posibilitatea de a soluţiona problemele singure şi într-un mod adecvat.
Al doilea principiu al politicii UE este cel al proporţionalităţii. Conform acestui principiu orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.