Situatia in care au ajuns negocierile pentru formarea majoritatii parlamentare este cel putin hilara. Asemanator personajelor dintr-o piesa de Caragiale, politicienii nostri nu mai inteleg nimic din seriile de intamplari contrare firii la care se obliga si ne obliga si pe noi, alegatorii, sa asistam, plictisiti si cu zambete amare in colturile gurii.
Ceea ce este cert este ca nimeni nu vrea pe nimeni, in acest moment. Poate doar dragostea siluita dintre UDMR si PDL, fara indoiala cu semnificatii ascunse, s-ar putea inscrie la capitolul colaborarilor dorite.
Din gesturile si actiunile intreprinse, recent, de democrat-liberali si presedintele Traian Basescu – desemnarea lui Theodor Stolojan pentru functia de premier –, rezulta ca partidul prezidential ar prefera, mai degraba, sa formeze singur un guvern minoritar decat sa se alieze intr-o majoritate de peste 70% cu PSD. Singurul impediment: de la Emil Boc la ultimul pedelist, nimeni nu indrazneste sau nu vrea sa spuna lucrurilor pe sleau in fata camerelor sau macar sa-i anunte pe saracii social-democrati ca se agita degeaba in dorinta de a ajunge rapid si usor la “cascavalul” mult-dorit.
Marul discordiei, sau buturuga mica, mai degraba, este reprezentat de maghiarii lui Marko Bela. In ciuda faptului ca au fost utilizati, pe rand, cand de PSD, cand de PDL, de-a lungul negocierilor, acestia stiu una si buna: vor la guvernare si sunt gata sa treaca peste orice pentru a-si indeplini scopul. Chiar si peste o pre-intelegere cu liberalii lui Tariceanu, cu care s-au pupat nonsalant, imediat dupa alegeri, pentru a-i lasa cu ochii in soare doua zile mai tarziu.
Pe de o parte, democrat-liberalii s-au pripit in a anunta, cu surle si trambite, decizia de a merge la guvernare alaturi de UDMR chiar in ziua in care Consiliul Executiv National al PSD decidea pe cine alege pentru a demara adevaratele negocieri. Gestul lor le-a lasat social-democratilor o portita de scapare pentru a invoca un pretext in cazul in care discutiile ar fi ajuns intr-un punct mort.
Astfel, pedelistilor le-a trecut glontul pe la ureche in momentul in care, miercuri seara, pesedistii au fost aproape de a suspenda negocierile, chiar din cauza pretentiei lui Boc de a se lipi ostentativ de Bela si ai lui.
Importanta ar fi fost, insa, nu atat decizia de a lua o pauza in discutii, ci faptul ca aceasta ar fi fost luata in aceeasi zi in care presedintele Basescu a desemnat un democrat-liberal pentru functia de prim-ministru, fara a se consulta, in prealabil, cu potentialii parteneri de guvernare ai PDL-ului.
Insa, cum dorinta de a avea, dupa patru ani de pauza, acces la resursele guvernamentale este foarte puternica, social-democratii au inghitit in sec pastila pe care le-a bagat-o pe gat presedintele, multumindu-se la a-si da coate pe coridoarele Palatului Parlamentului. Cerinta expresa de a-i lasa deoparte pe maghiari ramane, insa, in picioare, ceea ce inseamna ca portita de scapare este, inca, deschisa.
Pe de alta parte, cine a spus ca intreruperea negocierilor nu este, practic, cautata cu lumanarea de Emil Boc si ai sai? Chiar in seara zilei in care Stolojan a primit unda verde de la vechiul sau prieten pentru formarea echipei guvernamentale, Boc a reiterat, ostentativ, ca PSD ramane varianta a doua preferata de PDL, liberalii fiind, oricand, bineveniti a reintra in jocul negocierilor.
Aceasta declaratie cel putin ciudata in conditiile in care a fost facuta in momentul in care partenerii de discutii erau pe punctul de a te lasa balta, cumulata cu dorinta exprimata de Ludovic Orban, de convocare a Delegatiei Permanente a PNL pentru a discuta, oficial, viitorul partidului, ne duce cu gandul la faptul ca, in zilele urmatoare, ne putem astepta la cateva surprize. De ce nu ar putea, de exemplu, democrat-liberalii sa ii arunce din barca pe social-democrati utilizand pretextul UDMR pentru a reface, intr-un final care se lasa asteptat de aproape doua saptamani, Alianta D.A.?
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...