Nu mai e mult până la data la care românii vor hotărî identitatea celor 33 de compatrioţi care ne vor reprezenta interesele la Bruxelles. Interese, care şi-au cam mărit miza sub tirul de acuze la care a fost supusă în ultima perioadă România. Evident că, ideal ar fi ca problema opţiunii să preocupe populaţia, tocmai pentru a trimite în PE pe „cei mai cei” dintre capabilii să facă faţă celorlalţi 703 de eurodeputaţi veniţi din alte colţuri ale Europei. Cu interese diferite....Aşa ar fi ideal, dar cel mai probabil, la secţiile urbane de vot vor merge doar activele partidelor, iar pe la ţară, doar aceia „impulsionaţi” să voteze. Optimiştii estimează un procent de participare la scrutin de circa 30, în timp ce pesimiştii se îndoiesc şi de un 20%...
De unde ar veni dezinteresul? Dincolo de „factorul proximitate” şi de dezamăgirea generată de calitatea prestaţiei politice, posibil şi din mărimea aşteptărilor şi de aici... lipsa rezultatelor. Am aderat, am sperat, am cotizat şi nu prea am primit în schimb decât urecheli şi critici. Astfel că, în viziunea celor mulţi de acasă, UE s-a transformat rapid din balonul de oxigen, cum era văzut/prezentat în 2007, într-unul care a început să fâsâie. Nu că ar fi vina lor, a europenilor, că nu ne-am dat noi interesul să punem pe hârtie nişte proiecte convingătoare pentru a atrage fonduri. Ori că Justiţia scârţâie din toate încheieturile, ba chiar stă să se dezintegreze sau că politicienii au promis lucruri dincolo de plapuma economică.... Dar, imaginea de „Europă-mămică”, promovată asiduu de politicieni înaintea momentului aderării, s-a cam spart în bucăţi. Deşi, încă va mai dura până ce se va înţelege conceptul plin de nuanţe al „solidarităţii europene” precum şi faptul că nu poţi fi „o voce” dacă nu ai şi o ofertă care să co-intereseze.
Şi din păcate, la ora actuală, contextul european nu este deloc favorabil României, mai ales că oferta ei nu prea există. Cârâielile din ultima vreme înspre şi dinspre zona lui Putin nu convin deloc Uniunii, interesată foc de o bună relaţie cu Rusia şi pentru acest deziderat... gata de orice sacrificii. Acuzele de implicare a României în evenimentele de la Chişinău au dat naştere la ecouri nu tocmai laudative la Bruxelles, chiar dacă acestea (acuzele) nu au fost şi probate, dar au fost susţinute de diverse personaje din anturajul Kremlinului. Declaraţiile ministrului de externe al Poloniei (stat UE teoretic extrem de apropiat intereselor României) se înscriu pe aceeaşi linie prin „recomandarea-urecheală” a semnării Tratatului de frontieră cu Republica Moldova. Motivul invocat este „altruist” ... „construirea şi promovarea unei imagini pozitive a României în UE" -spune polonezul- indicându-l astfel cu arătătorul ridicat pe Băsescu, care tocmai ce a invocat piedica recunoaşterii pactului Ribbentrop-Molotov în cazul semnării Tratatului de frontieră.
Dar, ce contează pentru noi ce spune un oficial polonez? Contează! Polonia devine tot mai influentă la Bruxelles şi după ce l-a avut pe Saryusz Wolski la conducerea AFET-ul din PE e (foarte) probabil să-l aibă şi pe fostul premier Buzek la chiar şefia Parlamentului European. Şi mai contează şi din perspectiva “semnificaţiei” României în ecuaţia familiilor politice europene. Căci, partidul aflat acum la putere în Varşovia (un partid puternic despre care se previzionează că va lua jumătate din mandatele Poloniei pentru PE) este o formaţiune aliată PDL, deci prin recul şi lui Băsescu. A comentat ceva vreun popular român? A luat apărarea cineva punctului de vedere al preşedintelui iubit, care, probabil va fi şi candidat din partea PDL la preşedinţie? Nu! Şi nici declaraţia lui Laszlo Tokes, personaj susţinut pe faţă de la Budapesta de FIDESZ (un alt partid prieten cu PDL), referitoare la “similititudinile” dintre situaţia din Transnistria şi cea din Ţinutul Secuiesc nu a suscitat vreun interes pentru politicianul român, fie el apartenent PPE, ALDE sau PSE. Ar mai putea fi amintit şi faptul că Polonia (cu sprijinul Suediei) s-a postat în fruntea Parteneriatului Estic „luându-ne faţa” în agenda UE pentru zona Estică. Iar România „flutură” din toate buzele programelor pentru alegeri europene. Programe care sunt pline de orice, numai de teme reale pentru promovarea României în Europa, nu.
Interesează ( pe cine?) prezidenţialele! Tunsul Mioriţei, joaca cu lopeţelele în nisip, miuţele prim-ministeriale... Problema integrării ţiganilor de pildă, lipseşte cu desăvârşire de pe agenda partidelor, deşi ea afectează grav imaginea României şi încă stăm la colţul la care ne-a trimis Berlusconi. De fapt, nu se vorbeşte despre niciun plan pentru nimic, pentru simplu motiv că proiectele politicienilor sunt inexistente. În tristul context, benefic ar fi ca măcar brânza să ne-o promovăm ca brand în Europa ( că tot nu avem niciun brand de ţară!), măcar tot atât de insistent pe cât o folosim ca lait-motiv în această campanie. În rest, greu de crezut că România va face „mare brânză” prin Europa, indiferent de cât şi cum o arăta votul.
.
Este analiza momentului politic , obiectiv . Normal ar fi ca tara sa fie reprezentat de oameni competenti , care pot sa militeze pentru interesele tarii, nu interesele de partid sau unui grup. Trebuie sa contribuim si noi alegatorii, macar prin votul nostru.
de Diana Nedelcu
Reforma clasei politice şi revoluţia bunului simţ au fost cele două fire roşii care au străbătut electrizant campanile prezidenţi...
Am sustinut de mai multe ori ca actuala putere a impus in Romania un teatru al absurdului. Ca dincol ...
London School of Economics e una dintre cele mai prestigioase universități din lume.
În ultimele ...
Ati urmarit stirile? Studentii sunt in strada. Oare protestele lor vor fi puse sub semnul intrebarii ...
Despre „Playboy“, Ponta şi promovarea sexului frumos în PSD
Un pictorial al unei tinere social ...
